Ieri, mi-am înmormântat ultimul vis,
Și cât de mult speram c-o să trăiască,
Atâția ani am așteptat, și-am zis
Că, negreșit, o să se împlinească.

Dar a murit, s-a destrămat subit,
Și eu n-am prevăzut, pe neașteptate
S-a întâmplat, și iar m-am pomenit
Mergând spre-un cimitir de vise moarte.

N-ar fi deloc absurd să mă jelesc,
Dar nu rezolv nimic, nici rost nu are,
E prea târziu, și, dacă socotesc,
Era, de fapt, pe lista de-așteptare.

Căci toate visele se nasc și mor,
Și prea puține se maturizează,
Dar Dumnezeu decide soarta lor
Și cu înțelepciune le triază.

Vreau să aleg s-accept, dar nu pretind
Să înțeleg, pentru că știu prea bine
Că planul Lui nu pot să îl cuprind,
Întregul plan ce-l are pentru mine.

Însă mai știu că nu mă va lipsi
Vreodată de vreo binecuvântare
Esențială pentru a trăi
Viața de credință în răbdare.

Și voi vedea ce nici nu am visat,
Cu mine când își va sfârși lucrarea,
De-aceea-I mulțumesc anticipat
Acelui ce mi-a hotărât cărarea.